ZODIAC

Reprodus după DICŢIONAR DE SIMBOLURI,

de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant

editura Artemis, Bucureşti 1995

Œ BERBECUL ^ (semn zodiacal: 21 mart. – 20 april.) Este întîiul semn al Zodiacului şi acoperă, începînd cu echinocţiul de primăvară, 30 de grade. Natura se trezeşte acum, după amorţirea iernii, iar acest semn simbolizează înainte de orice dospirea primăverii, deci zvîcnetul, virilitatea (semnul cel mai important al lui Marte), energia, independenţa şi curajul. Semn pozitiv sau masculin prin excelenţă. Puternica sa influenţă este defavorabilă femeilor atunci cînd, în momentul unei naşteri feminine, se situează la răsărit.

Zodia Berbecului – prin care trece soarele în fiecare an de la 21 martie la 20 apripilie – este un simbol intim, legat de natura focului originar. El este o reprezentare cosmică a puterii animale a focului care ţîşneşte, care izbucneşte, care explodează în primul moment al manifestării. Este vorba de un foc totodată creator şi distrugător, orb şi răzvrătit, haotic şi împrăştiat, generos şi sublim, care, pornind dintr-un punct central, se răspîndeşte în toate direcţiile. Această forţă de foc este asimilată ţîşnirii vitalităţii primordiale, elanului primitiv al vieţii, cu tot ceea ce un asemenea proces iniţial are ca impuls pur şi brut, ca descărcare răbufnitoare, fulgerătoare şi neîmblînzită, ca pornire violentă, ca respiraţie incandescentă. Tradiţia hermetică spune că ne aflăm în prezenţa unui logos ale cărui sonorităţi sînt din aur şi purpură (roşu), avînd afinităţi astrale cu Soarele şi cu Marte. Un logos agresiv prin esenţă şi hiperviril, care corespunde unei naturi gîfîite, grăbite, năvalnice, clocotitoare, convulsive. Astrologia asimilează cîte un caracter omenesc fiecărui semn zodiacal, precizînd însă că nu este suficient să te fi născut în luna zodiacală, nici că este necesar să te fi născut atunci, ca să semeni cu tipul semnului acesta. Or, tipul Berbecului aparţine colericului (emotiv-activ-primar) din caracteriologia modernă, cu vitalitatea sa arzătoare, cu patima sa pentru trăirea nezăgăzuită în tumultul şi intensitatea emoţiilor puternice, a senzaţiilor tari, a isprăvilor neobişnuite, a şocurilor existenţei sale.

 TAURUL _ (semn zodiacal: 21 apr. – 20 mai)… cel de-al doilea semn al Zodiacului, se situează între echinocţiul de primăvră şi solstiţiul de vară. Simbol al unei mari puteri de muncă, al tuturor instinctelor şi în special al instinctului de conservare, al senzualităţii şi al unei exagerate propensiuni spre plăceri. Această zodie este, cum se spune în astrologie, guvernată de Venus; cu alte cuvinte, această zonă a cerului este în deplină şi intimă armonie cu natura planetei amintite. Zodiei Taurului îi este asociată simbolistica materiei prime, a substanţei iniţiale, asimilabile cu pămîntul ca element, cu glia-mumă. Dacă Berbecului îi corespunde cinetica focului originar, întrupată într-un animal uscat, hiperviril, dominat de un cap masiv, repezit înainte, Taurul se prezintă drept – statica unei mase purtătoare de viaţă, caracterizată printr-o creatură puternică, robustă, cu o predominanţă orizontală şi ventrală. Aici domneşte un spirit greu, greoi, gros, lent, stabil, solid, dens, fix… Acestei zodii hiperfeminine i se asociază valoarea unui sens pe deplin terestru, în linia unei simfonii în verde crud, ca o pajişte. În concertul zodiacal, partitura Taurului se aseamănă cu un cîntec bahic întru slava Venerei, a lui Venus Genitrix, cu trup fremătător şi sînge aprins, răscolită de vibraţiile ce emană din teluric, un cîntec al lunii pline, închinat naturii-mamă. Taurul conferă o fire animală, dominată de instinct şi bogată mai cu seamă în senzorialitate: a trăi într-un asemenea univers înseamnă a adulmeca, a gusta, a pipăi, a vedea, a auzi… înseamnă să te laşi în voia poftelor pămînteşti, a îmbătătoarelor farmece dionisiace. Setea de viaţă este aici înrădăcinată într-un temperament generos, robust şi cu o vitalitate solidă. Ea poate fi potolită fie printr-o viaţă de plăceri, plină de patimi de tot felul, fie printr-o viaţă de muncă, menită a satisface pofta de a poseda.

Ž GEMENII ` (semn zodiacal: 21 mai – 21 iunie). Simbol general al dualităţii în asemănare şi chiar în identitate. Reprezintă imaginea tuturor opoziţiilor interioare şi exterioare, contrare sau complementare, relative sau absolute, care se împlinesc într-o tensiune creatoare; faza Gemenilor se încheie o dată cu apogeul verii.

Al treilea semn al Zodiacului, situat înaintea solstiţiului de vară. Semn principal al lui Mercur, Gemenii reprezintă, înainte de toate, dublul simbol al contactelor umane, al transporturilor, al comunicaţiilor, al contingenţelor mediului de viaţă, al polarităţii, chiar şi sexuale. Anumite zodiace figurează acest semn nu prin imaginea obişnuită a doi copii ţinîndu-se de mînă, ci printr-un bărbat şi o femeie, sau chiar – precum zodiacul copt – prin doi amanţi.

Doi efebi înlănţuiţi pot reprezenta acest semn considerat dublu, care ne introduce în lumea contrariilor polare: masculin-feminin, întuneric-lumină, subiect-obiect, interior-exterior… Prin aceasta, el se află în afinitate cu Mercur, mesagerul cu aripi la picioare şi avînd drept emblemă caduceul. În concertul zodiacal, partitura celui de-al treilea semn ar putea fi mai degrabă asimilată înşiruirii în presto a arpegiului. Aici, nu mai beneficiem de curgerea caldă a instinctelor; spiritul intervine în jocul personalităţii, formînd un duet împreună cu sensibilitatea. Personalitatea nu se sprijină în mod automat pe respiraţia naturală şi pe zvîcnirea liberă a vieţii animale. Dimpotrivă, ea se elaborează pornind de la un mecanism de apărare împotriva supremaţiei afectivităţii: viaţa sensibilă este ţinută la respect, suspectată şi zeflemisită, circumscrisă în sfera unui Eu preocupat să trăiască în tihna liberei apartenenţe la sine însuşi. De aici decurge un proces de cerebralizare care conferă, între altele, gustul pentru joc, plăcerea exerciţiului ideilor şi a dialogului spiritual, elanul inteligenţei. De fapt, fiinţa trăieşte într-o dedublare interioară: o jumătate din ea simte, acţionează, trăieşte, în vreme ce cealaltă jumătate o priveşte acţionînd, simţind şi trăind; actor şi, în acelaşi timp, spectator al propriei fiinţe, spectatorul supraveghind actorul cu o privire dezamăgită sau maliţioasă. Aceasta fiind valabil pentru fiinţa extrem de adaptabilă, cît şi pentru cea extrem de complexă…

 CANCER. a (RAC: 22 iunie – 22 iulie) Al patrulea semn din Zodiac care se situează imediat după solstiţiul de vară cînd zilele încep să scadă. Hieroglifa lui, semănînd cu două spirale, exprimă schimbarea de sens a mişcării solare, care devine descendentă, din ascendentă cum era, şi reprezintă în mod schematic valurile vieţii. Semn lunar, el înseamnă retragerea spre sine, sensibilitatea, timiditatea şi tenacitatea.

O dată cu Cancerul apare un întreg univers acvatic; el se înfăţişează ca simbolul apei originare: ape-mume liniştite şi adînci cu izvor şopotitor, trecînd prin laptele matern şi seva vegetală. Racul şi crabul care îl reprezintă este un animal de apă trăind sub o carapace ocrotitoare. Spiritului apelor i se asociază o valoare de infern, care aminteşte că aparenţele sau prefigurările vieţii care renaşte, germeni, ouă, foetusuri şi muguri, sînt înconjurate de cochilii, matrice, scoarţe şi învelişuri, sortite să adăpostească puterea de renaştere închisă în aceste cuirase. De fapt, cel de-al patrulea semn se identifică cu arhetipul matern pus în lumină de Jung: întreaga lume a valorilor de conţinut, adică tot ceea ce este, are şi înveleşte, adăposteşte, păstrează, hrăneşte, apără şi încălzeşte ceea ce este mic. Principiu matricial şi hrănitor care se întinde de la uter la pămîntul matern: adîncime, abis, puţ, grotă, peşteră, buzunar, vas, adăpost, casă, oraş… ajungînd la marele refugiu al omenirii, care era Marea Mumă. Semnului îi este asociată Luna, cu chipul palid şi lumina cenuşie, simbol planetar al acestui principiu matricial, al psihismului inconştient, al luminii vegetative crepusculare, al pulsării vitale neasumate încă de raţiune. În concertul zodiacal, partitura Cancerului, atunci cînd nu este vorba de o tăcere, se asimilează unui murmur melodic de penumbră sau unui cîntec visător în clarobscur. Iar natura celor născuţi sub acest semn provine din dezvoltarea sensibilităţii sufletului copilului pe lîngă mamă, precum şi din amplificarea imaginarului cu lumea lui de subiectivitate, de amintire, de vis, de romanesc, de fantezie, de lirism…

Rolul Cancerului este şi acela al medierii, al mediumnităţii, al mediului înconjutător. El marchează mijlocul anului, leagă lumea formală de cea informă, este pragul reîncarnării, trecerea de la zenit la nadir. Fiinţele marcate de acest semn se bucură de o mare putere secretă, potrivită pentru a favoriza renaşterile viitoare.

 LEU b (semn zodiacal: 23 iul. – 22 aug.). Al cincilea semn al Zodiacului, plasat în mijlocul verii. Se caracterizează deci printr-o înflorire a naturii sub razele calde ale soarelui, care este stăpînul său planetar. Inimă a Zodiacului, el exprimă bucuria de a trăi, ambiţia, orgoliul şi elevaţia. Cu leul ne reîntoarcem la focul-element; dar, de la Berbec la Leu se elaborează metamorfoza unui principiu care, din putere animală brută, instantanee şi absolută ca scînteia sau fulgerul ce era, se transformă într-o putere desfăşurată pentru a deveni putere stăpînită şi disponibilă, precum flacăra iradiind în miezul căldurii şi al luminii. Trecem, de altfel, de la zorile primăverii la magnificenţa amiezilor de vară. Semnul este reprezentat prin maiestuoasa fiinţă a regelui animalelor, emblemă a puterii suverane, a puterii nobile, şi este acuplat cu Soarele, semnul şi astrul simbolizînd viaţa, sub aspectele ei de căldură, lumină, strălucire, putere şi aristocraţie strălucitoare. De aceea, partiţia leonină este asemănătoare unei ode triumfătoare din aurării, învăpăiere de ardori vitale. Acestui tip zodiacal îi corespunde caracterul celei mai înalte puteri: împătimitul, fiinţă de voinţă născută sub imperiul nevoii şi a gustului de acţiune, puterea lui de emotiv-activ fiind disciplinată, orientată spre un scop, şi servind ambiţii cu bătaie lungă. Este o natură puternică, născută spre a face viaţa să cînte cît o ţine gura şi pentru a-şi găsi suprema raţiune a existenţei făcînd să răsune o notă sonoră pe cerul destinului său. Această putere poate să se exerseze pe o suprafaţă orizontală şi produce un tip herculean realist prin excelenţă, eficace, de o mare vigoare concretă şi prezenţă fizică. Dar se poate desfăşura şi pe o tensiune verticală, dînd un tip apolinian, idealist, în care puterile luminoase tind să domnească singure.

‘ FECIOARA c (semn zodiacal: 23 aug. – 22 sept.). Al şaselea semn al Zodiacului, care se situează chiar înaintea echinoxului de toamnă. Simbol al secerişului, al îndemînării manuale, al acurateţei minuţioase, este al doilea semn al lui Mercur care se manifestă aci într-un registru mai coborît, pămîntesc şi practic decît în semnul Gemenilor care corespunde cu aspectul aerian al vestitorului zeilor.

Cu Fecioara ne aflăm la sfîrşitul ciclului anual al elementului Pămînt; înaintea pământului rece al Capricornului, acela al însămînţărilor de iarnă; după pămîntul gras, umed şi cald al Taurului, acoperit cu vegetaţia abundentă şi înmiresmată a primăverii: acum se prezintă un pămînt uscat de razele unui soare de vară şi secătuit de virtuţile sale nutritive, pe care se culcă spicul tăiat, aşteptând ca bobul uscat să se desprindă din spic şi din învelişul său. Ciclul vegetal se sfîrşeşte pe un pămînt nou, virgin, hărăzit să primească ulterior sămînţa. De unde imaginea ce reprezintă acest semn, o fecioară înaripată ce poartă un spic sau un snop. Mercur este planeta diriguitoare: în timpul secerişului şi al adăpostirii în hambare a recoltei, cînd rezultatele muncii depuse se cîntăresc şi se calculează, ne aflăm într-adevăr într-o lume care se diferenţiază, se particularizează, se selecţionează, se cerne, se reduce, se despoaie, îşi dă limite precise.

Diferenţa virginală seamănă mai curînd cu un exerciţiu de stil vizînd puritatea lineară a arabescurilor. În acest univers se proiectează silueta unui caracter care-şi are drept echivalent complexul anal retras asupra sieşi din psihanaliza freudiană. Este vorba de o dispoziţie generală pentru a reţine, a controla, a stăpîni şi a se disciplina; despre o tendinţă către economie, acumulare, conservare, temporizare; despre un caracter serios, conştiincios, scrupulos, rezervat, sceptic, metodic, ordonat, legat de principii, de reguli, de consemnuri, sobru, cu sensibilitate, muncitor, întors către lucrurile dificile, greu de făptuit, ingrate sau penibile, vizînd să satisfacă, înainte de toate, un sentiment de securitate…

În Egipt, corespundea cu semnul lui Isis. Locul al şaselea în ordinea zodiacală îl face să se împărtăşească din simbolismul numărului şase şi al peceţii lui Solomon; ţine totodată de foc şi de apă şi simbolizează conştiinţa născînd din confuzie, precum şi naşterea spiritului.

’ BALANŢA. d (semn zodiacal: 23 sept. – 22 oct.). Intrând în acest semn, Soarele este pe punctul median al anului astronomic. Trecerea lui din emisfera nordică în emisfera sudică marchează echilibrul dintre edificiul construit şi forţele care-i pregătesc ruina, ca şi pe cel dintre zile şi nopţi. Este reprezentat printr-o balanţă, cu pîrghia şi cele două talere ale sale. Acest punct de echilibru, în jurul căruia oscilează totul, este mărturia unei oscilaţii între amurgul unei toamne exterioare şi zorile unei primăveri interioare. În acest punct central, la egală distanţă de care se echilibrează cele două talere, al motorului şi al frînei, al elanului şi al reţinerii, al spontaneităţii şi al cugetării, al abandonului şi al spaimei, al chemării şi al retragerii din faţa vieţii, noi vedem mai ales neutralizîndu-se forţele contrare. De aici se naşte o lume a mediei, a măsurii, a semitonurilor, a culorilor şi-a nuanţelor. Este un univers esenţializat, pe care îl vedem prezentîndu-se în simbolistica elementului Aer, de natură subtilă. Mediul aerian al Balanţei este, faţă de cel al Gemenilor, ceea ce locul inimii este faţă de locul spiritului. Eul se aşază aici, împreună cu un altul, de valoare egală, introducînd dialogul afectiv dintre tu şi eu. Semnul Serbărilor galante este de altfel plasat sub domnia planetei Venus, în prezenţa căreia Saturn aduce o notă de detaşare şi de spiritualizare. Este vorba de Venus Afrodita a trandafirilor de toamnă, zeiţă a frumuseţii ideale, a gingăşiei sufletului, a Nunţii sacre, ca şi a serenadelor şi a menuetelor.

“ SCORPION e (semn zodiacal: 23 oct. – 21 nov.). Este cel de-al optulea semn  al Zodiacului, ocupînd jumătatea trimestrului de toamnă, cînd vîntul smulge frunzele îngălbenite, iar animalele şi copacii se pregăstesc pentru o nouă existenţă. Simbol, în acelaşi timp, al rezistenţei, al fermentaţiei şi al morţii, al dinamismului, al asprimii şi al luptelor, această aprte a cerului are drept cîrmuitor planetar pe Marte.

Scorpionul evocă natura din timpul Sărbătorii tuturor sfinţilor, din vremea căderii frunzelor, a ceasului de pe urmă al vegetaţiei, a întoarcerii materiei brute la haos, în aşteptarea humusului care pregăteşte renaşterea vieţii; el mai evocă cuaternarul acvatic dintre apa neîncepută de izvor (Rac) şi apele vărsate în ocean (Peşti), adică apele adînci şi tăcute ale stagnării şi macerăii. Animalul negru care fuge de lumină trăieşte ascuns şi are un ac înveninat. Această alăturare compune o lume de valori întunecate, făcute să evoce chinurile şi dramele împinse pînă în adîncurile absurdului, ale neantului şi ale morţii. De aici decurge şi aşezarea sa sub ocîrmuirea planetară a lui Marte, dar şi a lui Pluton, care reprezintă puterea tainică şi inexoabilă a umbrelor şi a infernului. Ne aflăm în plin complex sado-anal freudian; valorile psihice ale anusului se întîlnesc însă cu cele ale sexului. Vedem astfel instalîndu-se o întreagă dialectică a distrugerii şi a creaţiei, a morţii şi a renaşterii, a damnării şi a mîntuirii, Scorpionul fiind cîntec de dragoste pe cîmpul de luptă sau strigăt războinic pe cîmpul dragostei… Într-un astfel de spaţiu roşu şi negru, individul se înrădăcinează în convulsiile piedicilor sale, nu este el însuşi cu adevărat decît atunci cînd este zguduit de transa sălbatică a unui demon interior însetat nu de bunăstare, ci de nestare, ajungînd pînă la gustul aspru al angoasei de a exista, între chemarea lui Dumnezeu şi ispita diavolului. Această natură vulcanică face din tipul Scorpion o pasăre ale cărei aripi nu se desfac cu plăcere decît în mijlocul furtunilor, climatul său fiind cel al uraganelor, ţara sa cea a tragediei (v. şi ŞARPE)

” SĂGETĂTOR f (semn zodiacal: 22 nov. – 20 dec.). În tradiţia Upanişadelor, săgetătorul este omul care tinde să se identifice cu săgeata, care se dedică exaltării brahman-ului – a cărui cunoaştere asigură eliberarea de ciclul renaşterilor. E interesant de notat că această eliberare a ciclului coincide efectiv cu sfîrşitul secerişului şi al culesului viilor la intrarea în iarnă, cînd orice urmă de viaţă pare să se stingă. Ceea ce este mai strălucitor şi mai subtil decît subtilul, acel ceva pe care se sprijină lumile şi locuitorii lumilor:iată-l pe nepieritorul brahman. El este răsuflarea, este cuvîntul şi spiritul; el este realul, nemurirea. Află, dragul meu, că aceasta este ţinta ce trebuie atinsă.

Silaba Om este arcul, atmanul este săgeata, iar brahmanul ţinta, aşa sîntem povăţuiţi. Trebuie să atingem ţinta fără a ne lăsa gîndul întors de la ea. Trebuie să devenim aidoma săgeţii (Mundaka Upanişad, 11, 2, 2-3-4)

Săgeata cu care se identifică săgetătorul înfăptuieşte sinteza dinamică a omului zburînd către transformarea sa, prin cunoaştere, din animal în fiinţă spiritualizată.

Săgetătorul este cel de-al nouălea semn al Zodiacului: este situat înaintea solstiţiului de iarnă, atunci cînd, odată terminate muncile cîmpului, oamenii se îndeletnicesc mai mult cu vînătoarea. Este un simbol al mişcării, al instinctelor nomade, al independenţei şi al reflexelor iuţi. Această parte a cerului se află în general aşezată sub influenţa lui Iupiter, deşi, mai degrabă, ar trebui pusă sub cea a lui Pluton.

Ne aflăm la capătul trinităţii Focului. Dacă, în Berbec, forţa văpăii este viscerală, iar în Leu, fiind de natură voluntară, era închinată premăririi Eului, în Săgetător această forţă devine cea a decantărilor spirituale, a iluminării spiritului, a elevaţiei interioare, prin care instinctul şi ego-ul se depăşesc în transcendenţă, prin înălţare spre suprauman. Acest semn este reprezentat printr-o imagine a sublimării: un centaur cu cele patru copite înfipte în pămînt, înfruntînd cerul şi ţinînd în mîini un arc încordat, cu o săgeată îndreptată spre stele. Tablou al unei preapline creaturi care îşi fixează viaţa în spaţiul cele mai largi deschideri spre Univers. De aceea este pus în corespondenţă cu semnul lui Iupiter, principiu de coeziune şi de unificare, care topeşte în unitatea globală a unei sinteze generoase terestrul şi celestul, omenescul şi divinul, materia şi spiritul, inconştientul şi supraconştientul… Secvenţa caracteristică Săgetătorului se înrudeşte deci cu o epopee, cu o simfonie, cu o catedrală, cu itinerarul unui elan panteist de integrare în viaţa universală. La obîrşia tipului sagitarian, distingem un Eu intens sau aflat în expansiune, care îşi caută limitele şi aspiră să le depăşească, sub imboldul unui instinct al anvergurii sau al măreţiei. De aici rezultă şi aspiraţia către o anume elevaţie, sau dimensiune căutată printr-un entuziasm care poate fi un elan de participare, de integrare ideală în viaţa colectivă sau, dimpotrivă, o revoltă stimulantă împotriva unei forţe ce trebuie dominată, dacă nu chiar o simplă inflaţie a unui eu rătăcit în beţia grandorii. (v. şi SĂGEATĂ)

• CAPRICORN  g (21 dec. – 19 ian.). Al zecelea semn din zodiac, care începe la solstiţiul de iarnă, poartă a zeilor, cînd moartea aparentă a naturii corespunde plenitudinii spirituale, perioadei celei mai mari ingeniozităţi a omului, scăpat de povara muncilor cîmpului. Simbol al sfîrşitului unui ciclu nou: este semnul cu care debutează zodiacul în Extremul-Orient. El exprimă răbdarea, prudenţa, perseverenţa, iscusinţa, realizarea, simţul datoriei. El este subordonat lui Saturn.

În emisfera de nord, Capricornul simbolizează despuierea, zgribulirea şi concentrarea iernii în severa ei măreţie; el este asimilat cu miezul nopţii de Crăciun, punct culminant al frigului şi întunericului; ora zero pentru sămînţa îngropată în sol în vederea îndepărtatului seceriş. Elementul Pămînt îşi începe procesul: în adîncurile sale hibernale se elaborează opera înceată şi dificilă a încolţirii. Această pornire se cuplează în mod dialectic cu noţiunea de sosire, destinaţie, ţintă, concepută ca o amiază pămînteană, ca un zenit. Semnul din zodiac este reprezentat printr-un animal fabulos, jumătate ţap, jumătate delfin sau printr-o capră, patruped căruia îi place să se caţere pe creste. Capricornul se află sub puterea lui Saturn, asociat şi el oricărei situaţii aspre, ingrate, întunecate şi sumbre, zeu nemilos al timpului care stăvileşte ambiţiile supreme ale omului atunci cînd nu-i condamnă la lipsuri şi renunţare. Cei ce aparţin acestei zodii sînt marcaţi de universul rece, tăcut, nemişcat al perioadei respective. Firea celor născuţi sub semnul Capricornului poartă pecetea acestui univers rece, mut, neclintit, ce se zămisleşte printr-o mişcare primordială de retragere în sine şi de concentrare; pe dinafară, aceste persoane par lipsite de vitalitate, înfăţişarea lor fiind mohorîtă şi modestă, sobră şi ştearsă. Energia lor vitală se refugiază în propriile lor adîncuri şi ascensiunea lentă a acestor forţe profunde, deseori neştiută chiar de respectiva persoană, îi permite acesteia să-şi afirme valoarea, asigurîndu-i totdată deplina stăpînire de sine, rezultat al unui răbdător antrenament al voinţei, exerciţiu necesar afirmării dominaţiei asupra instinctului şi sensibilităţii. De unde şi supremaţia virtuţilor reci; cel puţin atunci cînd eşecul autorealizării nu-l face pe cel în cauză să devină taciturn, pesimist sau melancolic…

Figura sa simbolică, corp de ţap şi coadă de peşte, subliniază natura ambivalentă a celui aparţinînd zodiei Capricornului, celor două tendinţe ale vieţii: atras în direcţia prăpastiei, dar şi în direcţia înălţimilor, în direcţia apei, dar şi în direcţia muntelui. Acest om este înzestrat cu posibilităţi inverse, evolutive şi involutive, şi îşi află un echilibru precar în necontenita tensiune dintre tendinţele sale opuse.

ŒŒ VĂRSĂTOR h (20 ian. – 18 febr.). Cel de-al unsprezecelea semn din Zodiac se situează în mijlocul iernii. El simbolizează solidaritatea colectivă, cooperarea, fraternitatea şi detaşarea de lucrurile materiale. Ascendentul său tradiţional este Saturn, căruia i s-a adăugat şi Uranus, după ce a fost descoperit.

Imaginea prin care este înfăţişat ce-al de-al unsprezecelea semn al zodiacului reprezintă nobila figură a unei fiinţe umane împlinte, avînd trăsăturile unui bătrîn înţelept care ţine sub braţ sau pe umăr una sau două amfore; aceste urne înclinate răspîndesc şuvoiul de apă ce le umple. Dar starea lichidă a acestui şuvoi este aeriană şi eterată, caracterul fluid al aerului contribuind la aceasta, în aceeaşi măsură în care intervine natura lenevită şi molatecă a apei. Mediul invocat aici poate fi asemuit cu acela al apelor din aer răspîndite prin unde, sau cu cel al fluidului din oceanul aerian în care ne scăldăm. Acest semn de Aer cu rezonanţă acvatică trimite la o substanţă nutritivă mai curînd destinată să potolească setea sufletului decît pe cea a trupului. Dacă aerul Gemenilor evocă o comunicare a spiritului, iar cel al Balanţei dialogul inimii, cel din Vărsător impune lumea afinităţilor elective, care fac din noi nişte fiinţe trăind într-o comunitate spirituală şi aflate în centrul sferei universale. Semnul a fost pus în relaţie cu Saturn, în măsura în care astrul eliberează fiinţa din lanţurile ei instinctuale şi degajă forţele sle spirituale prin intermediul unei deposedări. I se mai dă ca ascendent Uranus, cel ce remobilizează fiinţa eliberată în focul puterii prometeice, avînd drept finalitate depăşirea de sine. În comparaţie cu Leul herculean, ne aflăm în faţa Vărsătorului serafic. Materia intimă a acestui tip zodiacal este fluidă, uşoară, eterată, volatilă, transparentă, respirînd în întregime o limpezime spirituală aproape angelică. Vărsătorul poartă darul detaşării de sine unit cu seninătatea şi generozitatea însoţită de altruism, de simţul prieteniei, de devotamentul social. Mai există un vărsător uranian, prometeic, semn al fiinţei reprezentînd avangarda, progresul, emanciparea, aventura.

Œ PEŞTI i (semn zodiacal : 19 febr. -  20 mart). Al doisprezecelea şi ultimul semn al Zodiacului, se situează chiar înaintea echinoxului de primăvară. El simbolizează psihismul, lumea lăuntrică, întunecată, prin care omul comunică fie cu Dumnezeu, fie cu diavolul ; aceasta se traduce, în interpretarea horoscopică, printr-o fire fără consistenţă, receptivă şi foarte impresionabilă. Dominanta lor tradiţională este planeta Iupiter, căreia i s-a adăugat, după descoperirea sa, Neptun.

Termenul astrologic al ternarului acvatic poate fi asimilat revărsărilor de după iarnă, cu valuri ce se umflă şi înghit totul ca un potop purificator, precum şi noianul mişcător şi anonim al oceanelor unde ajung toate. Aici domneşte principiul umed, ca principiu al topirii, al dizolvării, al învăluirii, al contopirii părţilor într-o totalitate, aceasta extinzîndu-se pe măsura imensităţii fluide ce ne înconjoară, şi chiar a oceanului cosmic infinit. Tradiţia reprezintă acest semn prin doi peşti alăturaţi, în sensuri opuse şi ale căror guri sunt legate printr-un soi de cordon ombilical. Sub auspiciile peştilor, luăm parte la mareea marelui univers şi aparţinem comunităţii tuturor oamenilor de pe pămînt, ca picătura de apă din ocean. Ne plasăm şi în lumea nedesluşirii, a nediferenţierii, a scufundării, a contopirii, prin ştergerea particularismelor, în folosul nesfîrşirii, mergînd de la zero la infinit. Acest semn a fost pus sub tutela lui Iupiter ca proces de amplificare, şi sub cea a lui Neptun ca arhetip al dizolvării şi integrării universale, de la mitul originar la contopirea finală. Trama profundă a firii de tip Peşti este făcută dintr-o extremă plasticitate psihică. În lumea sa interioară, unde legăturile sînt dezlegate, unde forţele de coeziune sînt abolite, iar formele sînt estompate, domneşte un impresionism ce favorizează permeabilitatea : delăsarea, dilatarea, inflaţia emotivă, prin care fiinţa se revarsă confundîndu-se cu conştiinţa unei valori ce o depăşeşte, o înglobează, asimilînd-o unei condiţii mai generale…

ZENIT. Zenitul marchează punctul superior al unei roţi al cărei butuc ar fi pămîntul […] : nadirul marchează punctul inferior. În locul pămîntului putem să ne imaginăm drept butuc al roţii orice alt centru : o societate, o persoană, psihicul.

Opoziţia relativă zenit-nadir corespunde circuitului evolutiv-involutiv al oricărei existenţe care se desfăşoară în timp. Zenitul indică punctul culminant al hemiciclului evolutiv şi, în consecinţă, începutul declinului, punctul de plecare al hemiciclului involutiv. Nadirul, dimpotrivă, este punctul cel mai de jos al procesului involutiv şi începutul procesului evolutiv. Se mai ştie că verticala sibolizează timpul şi că, orice manifestare se desfăşoară în timp. Trecerea spre zenit, printr-o străpungere a calotei cereşti în înălţime, va indica deci trecerea de la viaţă în timp la viaţă în eternitate, trecerea finitului în infinit (SENZ, 18). Dimpotrivă, trecerea spre nadir în punctul cel mai de jos al curbei involutive, va marca scufundarea tot mai adîncă în materia cea mai densă.

Pe de o parte, calea materializării şi, pe plan intelectual, a conceptualizării, iar pe de alta, calea spiritualizării şi a intuiţiei.

În relaţie cu Zodiacul, M. Senard observă că : La nadir se află plasat semnul Fecioarei, element de Pămînt dar în care se naşte conştiinţa divinului, simbolizată de semnul său complementar, Peştii, şi începe întoarcerea spre nemărginit. În mitologii şi religii Fecioara este întotdeauna asociată cu naşterea sau cu renaşterea zeului, socotită, deci, o expresie a Energiei-Conştiinţă supremă. Ca şi Peştii, Fecioara este considerată casa lui Mercur, mesagerul, intermediar şi legătură între zei, - Energiile primordiale – şi între zei şi oameni. În Fecioară, Mercur leagă Energiile involutive, hemiciclul din stînga (sau de jos) cu Energiile evolutive din hemiciclul din dreapta (sau de sus) (SENZ, 18) În punctul cel mai înalt al zenitului vom spune : moartea este în viaţă (media vita in morte sumus) ; în punctul cel mai de jos al nadirului, vom gîndi : viaţa se află în moarte.

ZODIAC.

Zodiacul reprezintă un ciclu complet prin excelenţă şi fiecare din semnele sale exprimă o fază evolutivă … :           

Berbec = impulsie (în ordinea cosmică este impulsia primordială care precede ziua lui Brahma sau naşterea unui univers).

Taur = Efort, elaborare a numen-ului şi a semen-ului.

Gemeni = Polaritate (Prakriti-Purusha al hinduşilor, sau distincţia dintre spirit şi materie).

Rac (Cancer) = Pasivitate, ataşament (în ordinea cosmogonică, Apele sînt cele care au depus germenii lumii manifestate sau Oul lumii, şi deasupra lor plutea duhul lui Dumnezeu).

Leu = Viaţă

Fecioară = Diferenţiere, fenomenalism.

Balanţă = Sociabilitate, linie de mijloc care stabileşte armonie în tendinţele contrare.

Scorpion = Fermentaţie, dezagregare.

Săgetător = Dualitatea între instincte şi aspiraţiile superioare (din punct de vedere cosmogonic înseamnă întoarcerea omului la Dumnezeu).

Capricorn = Înălţare (Pralaya hinduşilor, adică moartea universului fizic).

Vărsător = Trecere către stările superioare.

Peşti = Lumea inferioară (Apele de sus prin opoziţie cu Apele inferioare ale semnului Racului), trecerea la indiferenţierea iniţială.

Semnele Zodiacului pot fi împărţite în patru grupuri principale – fiecare fiind dominat de unul din timpii forte semnalaţi – ale căror corespondenţe psihologice au fost rezumate de M. Senard (SENZ, 23 şi urm.) după cum urmează :

Peştii, Berbec, Taur. Acest ansamblu ar corespunde cu perioada mitologică a lui Uranos, aceea a exuberanţei biologice nediferenţiate : este ansamblul Principiilor sau Energiilor cosmice care se exprimă din punct de vedere omenesc prin caracterul instinctiv-preraţional, ce se traduce prin supremaţia inconştientului, impulsivitate, senzorialitate şi predominanţa facultăţilor imaginative.

A doua grupă cuprinde Gemenii, Racul şi Leul. Corespunde perioadei mitologice a lui Cronos, aceea a unei opriri în evoluţie, timp marcat de o nevoie de aşezare, de despărţire, de clasificare, de conceptualizare, în care preocuparea pentru ordine o depăşeşte pe aceea pentru progres. Este […] sectorul principiilor de disociere. Entitatea omenească se desparte de starea colectivă nediferenţiată primitivă ; ea se individualizează, se trezeşte la conştiinţa eului, apoi la cea a non-eului, la sensul dualităţii, şi concepe orice lucru sub unghiul distincţiei subiect-obiect. Această perioadă este cea a discernămîntului, a analizei, dar şi a opoziţiilor, disensiunilor, luptei dintre contrarii rezultînd din disociere. Intelectul analitic şi conştiinţa raţională domină. Conştiinţa eului, foarte dezvoltată, înclină către egocentrism.

Al treilea sector grupează Fecioara, Balanţa şi Scorpionul. Corespunde cu perioada mitologică a lui Zeus, marcată de un nou punct de pornire evolutiv, dar care s-ar concretiza de astă dată prin organizare, ierarhie, pe scurt printr-o evoluţie armonizată. Este începutul unei noi înălţări către zenit, în care încep să mijească conştiinţa supraraţională şi iluminarea. Această fază este aceea a Principiilor de asociere exprimate prin naşterea sentimentului potrivit şi căutarea echilibrului între facultăţile psihologice, precum şi între eu şi non-eu, între subiectiv şi obiectiv. Conştiinţa devine sensibilă faţă de manifestările intuiţiei.

În sfîrşit, ultima triadă : Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul. S-ar putea spune că în timpul celei de-a patra perioade mitologia se dă la o parte, dispare, cedînd locul religiilor mistice şi, în special, revelaţiei creştine, întrupării Logosului. Acestea […] sînt sectoarele Principiilor de sublimare : intuiţia devine treptat ghidul recunoscut şi acceptat de entitate pe calea de întoarcere către ne-manifestat. Dante, însoţit de Beatrice, îşi sfîrşeşte călătoria în Paradis (zi ori lumină supremă). Conştiinţa funcţionează atunci liber în afara planului manifestat. Eliberată de opreliştile puse de materie, timp şi spaţiu, ea participă din nou la viaţa unică şi universală. Se confundă atunci cu Principiul creator. Se ajunge atunci la supraconştiinţă sau omniscienţă.