BIBLIOGRAFIE LITERATURA RO._LECTURI

BIBLIOGRAFIE LITERATURA RO (LECTURI):

CLASA a X-a

basmul: Ion Creangă, Povestea lui Harap Alb, Dănilă Prepeleac

povestirea: Vasile Voiculescu, În mijlocul lupilor, (Schimnicul, Alcion sau apele diavolului, Pescarul Amin ş.a.)

nuvela: Mircea Eliade, Nopţi la Serampore (La Ţigănci, Douăsprezece mii de capete de vite etc.)

romanul: Liviu Rebreanu, Ion; Camil Petrescu, Patul lui Procust (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), G. Calinescu, Enigma Oltiliei

poezia: Mihai Eminescu, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu. (Se recomanda achiziţionarea unor ediţii de poezii din opera poeţilor. La acestea se mai pot adăuga: Anton Pann, Ion Budai Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel. Din poezia universală modernă: Edgar Allan Poe, Al. Puşkin, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, R.M. Rilke ş.a.)

dramaturgia: I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută (comedie); Camil Petrescu, Act veneţian (dramă), Marin Sorescu, Iona.

CLASA a XI-a

Miron Costin, De neamul moldovenilor

Ion Budai Deleanu, Ţiganiada

Vasile Alecsandri, Balta-Alba (şi alte proze: Iaşii la 1840 ş.a.)

Alecu Russo, Piatra Teiului, Iaşii şi locuitorii lui la 1840

Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

Ioan Slavici, Moara cu noroc (nuvela realist-psihologică)

Garabet Ibrăileanu, Adela (roman psihologic)

Mircea Eliade, Maitreyi (roman „experienţialist”)

CLASA a XII-a

G. Bacovia, L. Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Ion Pillat, Nichita Sănescu (poezii)

G. Călinescu, Enigma Otiliei

Marin Preda, Moromeţii

Marin Sorescu, Iona

Samuel Beckett, Aşteptându-l pe Godot

Matei Vişniec, Ultimul Godot

NOTA: Titlurile din paranteze sunt facultative, ceea ce nu inseamna ca nu pot fi citite cu maxim folos si maxima placere!

DESPRE PROPORTIILE TRUPULUI

1. După Paolo Pino,  Dialog despre pictură, Veneţia, 1548, în vol Secolul de aur al picturii veneţiene, Editura meridiane, Bucureşti, 1980, traducere, note şi indici de Oana Busuioceanu, pp.191 ş.u.

Măsura: faţa, “distanţa dintre bărbie şi marginea frunţii unde începe rădăcina părului, deşi aceeaşi lungime o au şi palmele, de la linia încheieturii până la vârful degetului mijlociu “

[P.P. dă ca sursă pe arh antic Vitruviu, eronat, pentru că stabilirea ac. măsuri aparţine lui L. Alberti, v. nota 1, p. 191]

„Aşadar, pentru ca omul să fie bine proporţionat, trebuie să aibă înălţimea cât zece feţe, fără a trece într-a unsprezecea, împărţite în felul următor : din creştet până la vârful nasului este o faţă ; de la vârful nasului până la furca gâtului este a doua faţă, iar de la furca gâtului până la deşert sau furca pieptului este a treia ; de acolo până la buric este a patra, şi apoi până la organele genitale, a cincea. Iar aici se află jumătatea corpului, vreau să zic de la furca gâtului până la tălpi, fără a pune la socoteală şi capul, căci mijlocul omului întreg este buricul. Coapsa, adică partea de sus a piciorului până la vârful genunchiului, cuprinde două feţe, iar de la genunchi până la talpă încap încă trei. În felul acesta trupul se împarte în zece feţe […]”

„Faţa, folosită de noi ca măsură, se împarte în trei : de la bărbie până sub nas este o treime, de la nări până la linia sprâncenelor a doua, iar de la sprâncene până la marginea frunţii este a treia şi ultima. Apoi îţi mai spun un secret, anume că în degetele mâinii sunt cuprinse toate măsurile feţei, dintre care una e de la încheietura mijlocie a arătătorului până la vârful lui : aceasta e cât de la bărbie la linia gurii ; iar câtă este lungimea gurii, atât e şi lungimea urechilor. Apoi, de la cealaltă încheietură, de sub unghie, şi până la vârful degetului e cât lungimea ochiului, iar depărtarea dintre nas şi ureche e cât lungimea degetului mijlociu. […] Şi află că trupul omenesc, când este întreg, cuprinde şase sute şaizeci şi şase de mădulare, punând la socoteală şi vinele, nervii, unghiile şi încheieturile.”

2. Lodovico Dolce, Dialog despre pictură intitulat Aretino, în acelaşi volum, pp. 299-300

Prin urmare, corpul omenesc măsoară, după unii, zece capete, iar după alţii nouă, opt, sau chiar şapte[1]. Autori cu mare renume au scris că trupul nu poate creşte în lungime mai mult de şapte picioare – iar măsura piciorului este de şaisprezece degete. […] semicercurile urechilor trebuie să fie cât e gura deschisă; lăţimea nasului deasupra buzelor e cât lungimea ochiului, iar lungimea acestuia, cât a buzelor; depărtarea dintre ochi e cât lungimea ochiului, iar lungimea acestuia, cât a buzelor; depărtarea dintre ochi e cât lungimea ochiului, iar depărtarea de la nas până la ureche măsoară cât degetul mijlociu. Palma trebuie să fie cât faţa; braţul de două ori şi jumătate mai lung, iar coapsa o dată şi jumătate cât partea groasă a braţului. […] Din creştetul capului până la vârful nasului este o faţă, iar de aici până la capul pieptului, adică la furca gâtului, e a doua; apoi până la deşert este a treia, de aici până la ombilic e a patra, iar până la organele genitale a cincea, unde este şi jumătatea trupului fără a pune la socoteală şi capul. De acolo în jos până la genunchi, coapsa cuprinde două feţe, iar de la genunchi până la tălpi mai sunt încă trei. Braţele au în lungime trei feţe, începând de la încheietura umărului până la aceea a mâinii. De la călcâi până la capul tendonului este cât de la călcâi până la degete. Iar grosimea trupului pe la subţiori e tocmai jumătate din înălţime.

---

[1] După Gaurico, De scul[p]tura.