1. După Paolo Pino, Dialog
despre pictură, Veneţia, 1548, în vol Secolul
de aur al picturii veneţiene, Editura meridiane, Bucureşti, 1980, traducere,
note şi indici de Oana Busuioceanu, pp.191 ş.u.
Măsura: faţa,
“distanţa dintre bărbie şi marginea frunţii unde începe rădăcina părului, deşi
aceeaşi lungime o au şi palmele, de la linia încheieturii până la vârful
degetului mijlociu “
[P.P. dă ca sursă
pe arh antic Vitruviu, eronat, pentru că stabilirea ac. măsuri aparţine lui L.
Alberti, v. nota 1, p. 191]
„Aşadar, pentru ca
omul să fie bine proporţionat, trebuie să aibă înălţimea cât zece feţe, fără a
trece într-a unsprezecea, împărţite în felul următor : din creştet până la
vârful nasului este o faţă ; de la vârful nasului până la furca gâtului este
a doua faţă, iar de la furca gâtului până la deşert sau furca pieptului este a
treia ; de acolo până la buric este a patra, şi apoi până la organele
genitale, a cincea. Iar aici se află jumătatea corpului, vreau să zic de la
furca gâtului până la tălpi, fără a pune la socoteală şi capul, căci mijlocul
omului întreg este buricul. Coapsa, adică partea de sus a piciorului până la
vârful genunchiului, cuprinde două feţe, iar de la genunchi până la talpă încap
încă trei. În felul acesta trupul se împarte în zece feţe […]”
„Faţa, folosită de
noi ca măsură, se împarte în trei : de la bărbie până sub nas este o
treime, de la nări până la linia sprâncenelor a doua, iar de la sprâncene până
la marginea frunţii este a treia şi ultima. Apoi îţi mai spun un secret, anume
că în degetele mâinii sunt cuprinse toate măsurile feţei, dintre care una e de
la încheietura mijlocie a arătătorului până la vârful lui : aceasta e cât
de la bărbie la linia gurii ; iar câtă este lungimea gurii, atât e şi
lungimea urechilor. Apoi, de la cealaltă încheietură, de sub unghie, şi până la
vârful degetului e cât lungimea ochiului, iar depărtarea dintre nas şi ureche e
cât lungimea degetului mijlociu. […] Şi află că trupul omenesc, când este
întreg, cuprinde şase sute şaizeci şi şase de mădulare, punând la socoteală şi
vinele, nervii, unghiile şi încheieturile.”
2. Lodovico Dolce, Dialog despre pictură intitulat Aretino,
în acelaşi volum, pp. 299-300
Prin
urmare, corpul omenesc măsoară, după unii, zece capete, iar după alţii nouă,
opt, sau chiar şapte[1].
Autori cu mare renume au scris că trupul nu poate creşte în lungime mai mult de
şapte picioare – iar măsura piciorului este de şaisprezece degete. […] semicercurile
urechilor trebuie să fie cât e gura deschisă; lăţimea nasului deasupra buzelor
e cât lungimea ochiului, iar lungimea acestuia, cât a buzelor; depărtarea
dintre ochi e cât lungimea ochiului, iar lungimea acestuia, cât a buzelor;
depărtarea dintre ochi e cât lungimea ochiului, iar depărtarea de la nas până
la ureche măsoară cât degetul mijlociu. Palma trebuie să fie cât faţa; braţul
de două ori şi jumătate mai lung, iar coapsa o dată şi jumătate cât partea
groasă a braţului. […] Din creştetul capului până la vârful nasului este o
faţă, iar de aici până la capul pieptului, adică la furca gâtului, e a doua;
apoi până la deşert este a treia, de aici până la ombilic e a patra, iar până
la organele genitale a cincea, unde este şi jumătatea trupului fără a pune la
socoteală şi capul. De acolo în jos până la genunchi, coapsa cuprinde două
feţe, iar de la genunchi până la tălpi mai sunt încă trei. Braţele au în
lungime trei feţe, începând de la încheietura umărului până la aceea a mâinii.
De la călcâi până la capul tendonului este cât de la călcâi până la degete. Iar
grosimea trupului pe la subţiori e tocmai jumătate din înălţime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu