lui Laurenţiu Zoicaş
Cum vezi, o, Taliarh, numai răbdarea
Şi soba-ncinsă, alesul vin, cuvântul
De taine plin, iubirea – singure de vântul
Cel aspru-al iernii şi al sorţii, de turbarea
Ce latră pe sub ceruri şi-nvălmăşe pământul,
Ne apără. Ce bine-a spus Horaţiu, nu marea
S-o treci, căci n-ai găsi nicicum scăparea;
Doar cerul de deasupra schimbi, dar altul
Suflet nu poţi avea, nu scapi de tine.
Îngroapă-acuma vinul în pivniţe adânci
Şi ia din cufăr sulul, Geórgicele
bine
Să pritoceşti, că iată, s-a prăvălit în brânci
Urâta iarnă. Nouă nădejde cântă pe coline
Şi via te aşteaptă cu noul soare !
De ce plângi ?
De ce plângi ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu