MĂRUL ROTAT

La Nord, înspre Carpaţi, înspre Parâng,

Pe-o margine de râpă adânc-prăpăstioasă

Departe de-aşezarea din valea mea frumoasă,

Îşi înălţa copacul coroană-n cer, nătâng.

Spre valea dimpotrivă se întindea umbroasă

Pădure-ntunecată, stejari ce nu se frâng

Sub viscole cumplite din culme,-n care plâng

Viforniţe cernite prin noaptea grea şi deasă.

Lumini – ardeau prin preajmă spre stelele din cer –

Ferígile,-n platoul crescut enorm spre paradisuri,

Dar şarpele, sub árşiţi, se-ncovriga ca-n ger.

Iar mărul sta de strajă, la mijloc între-abísuri

Şi-şi înălţa în vară spre-albastru, stând stingher,

Cupola lui cea verde ce fremăta cu poame şi

cu visuri.

DACICA