dadon !

DADON

Fetiţa mea, sub cerul cald de vară,

Venită din oraşul depărtat la ţară,

Mergea prin troscot verde pe drumeag

Şi holde aurii o salutau în seară,

Iar flori aprinse micului pribeag

Mătănii îi făceau. La subsuoară

Sărutul tainic îi puneau

Şi ea se-nfiora ca o vioară…

Râzând spre ele saluta,

Se tot scuza cu plecăciune,

Spunându-le, în limba ei, la fiecare,

“Dadon”, “dadon, flumoasă foale !”.

Cântau pe strune greieri prin păişuri

Şi vrăbii la taifas printre frunzişuri

Vorbeau de ea. Pe câmp de aur,

C-un negru cal şi-un roşu taur,

Trei codobaturi fluturau panaşul;

O barză plecăciune îi făcea,

În deal o ghionoaie din toacă o vestea…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ajunsă-n faţa porţii, la bunica,

Târcoale îi dădea în zboruri rândunica,

Mamaie în pridvor plângea,

Copila – fericită surâdea…

Luceafăr răsărit din cer o saluta,

Căţelul Rex sandaua mică-i săruta !