LUMINILE DE ALTĂDATĂ

Luminile de altădată unde-s, unde-s ?

Copil, mă scăldam în mare şi pură lumină.

Că toamnă era, primăvară, sau vară, ori iarnă,

lumini năvăleau pretutindeni :

dealul, pădurea şi valea

înfloreau totdeauna de lumina cea albă,

sau roză,

aurie,

sau verde,

vineţie-n adânc

iar sus – totdeauna albastră.

Dar oamenii aceia, unde-s ?

Atuncea credeam că sunt toţi

din albastră, aurie,

din verde şi albă lumină.

Acuma nu-s… acuma nu-s…

Luminile de altădată,

unde oare au apus ?

DACICA