ITI AMINTESTI 

                                                                               lui Ion

Îţi aminteşti chiar tu, iubite frate,

Cândva-n copilărie, într-o seară

Cu luna şi cu cerul ei de vară,

Visam de satul nostru, azi departe,

Să povestim, de viaţa dulce-amară

Când fi-vom mari, într-o supremă carte.

Trăiam un vis de aur şi aparte

Iar visu-acela nu mai vrea să moară.

Din vremea de atunci îmi iau azurul

Cu care-mi zugrăvesc acum poemul,

Ca să-i trasez acelui vis conturul.

Mai am din florile de-atunci polenul

Şi apelor eu le-am păstrat murmùrul

Ca să re-nviu ce-a fost atunci. Edenul ?