Unei ciocârlii
Slavă, duh
şăgalnic
(Pasăre nu eşti
!)
Ce, din cer
năvalnic
Inima-ţi goleşti
În şuvoi de
triluri limpezi şi fireşti !
Iute şi uşoară,
Tot mai sus
te-avânţi,
Ca un nor de
pară,
Bolta
o-nfierbânţi
Şi tot urci prin
cântec, şi zburând tot cânţi.
Când, pe
înserate,
Soarele, sub
nori,
Aur scăpătat e,
Tu pluteşti şi
zbori
Ca ai bucuriei
nentrupaţi fiori.
Zborul tău
topeşte
Bezna dimprejur.
Ziua, străluceşte
Steaua ta-n azur
–
Nu te văd, şi
totuşi ţi-aud viersul pur.
E ca o săgeată-a
Stelei argintii :
Flacăra-i curată
Scade-n zori de
zi –
N-o vedem, şi
totuşi o putem simţi.
Glasul tău răsună
Pe pământ şi-n
cer,
Cum sprinţara
lună
Printr-un nor
stingher
Razele pe-ntreaga
boltă şi le-adună.
N-ai asemănare,
Nu ştim cine
eşti,
Ploi mai
cântătoare
Decât
răspândeşti,
Nici sub
curcubeie, vara, nu găseşti.
Ca un brad ce-şi
cântă
Nedoritul cânt
Şi se
înveşmântă-n
Gânduri, până
când
Noi nădejdi şi
temeri iscă pe pământ;
Sau ca o crăiasă
Ce-ntr-un foişor
Inima duioasă,
Doldora de dor,
Şi-o alină
printr-un cânt izbăvitor;
Sau ca
licuriciul,
Care, nevăzut,
Îşi
ascunde-arniciul
După-al ierbii
scut,
Plin de roua
nopţii din care-a băut;
Sau ca o răsură
Ale cărei flori
Vântul i le fură,
Ameţind uşor
Sub povara dulce
a miresmei lor;
Zvon al ploii
calde
Printre verzi
poteci,
Printre flori
învoalte,
Cu-al tău viers
întreci
Tot ce-i viu şi
proaspăt, sau a fost în veci.
Pasăre sau ştimă,
Spune-ne-al tău
gând !
Laudă mai sublimă
N-auzii nicicând
–
Dragostea şi
vinul muze par de rând.
Cântecul de
nuntă,
Imnul victoios,
Zarvă par,
măruntă,
Chiot găunos –
Când le pui
alături de-al tău viers frumos.
Ce izvor ţi-adapă
Glasul fericit ?
Care munţi, ce
apă,
Care cer vrăjit ?
Ce iubire-aleasă,
fără asfinţit ?
Bucuriei tale
Limpezi şi
fireşti
Nu-i stau umbre-n
cale.
Tu şi când
iubeşti
Nu cunoşti
plictisul dragostii-omeneşti.
Chiar în somn,
sau trează,
Despre moarte
ştii
Ce nici nu
visează
Omul. Din tării
Cu şuvoi de
triluri de aceea vii !
Noi vânăm himere,
Veghind în zadar.
Se-ascunde-o
durere-n
Râsul nostru
chiar :
Cel mai dulce
cântec are-un iz amar.
Dar chiar de-am
fi-n stare
Fericiţi să fim,
Ură şi-ngâmfare
Fără să simţim,
N-am şti bucuria
ta să ne-o-nsuşim.
Viersul tău
comoară
E pentru poeţi :
Cartea cea mai
rară
Nu e mai de preţ,
O, desprins de ţărnă,
gìngaş cântăreţ !
Doar pe jumătate
Harul tău de-mi
dai,
Mi-ar fi
ascultate
Cântecele, vai !
Cum pe-al tău
acuma eu îl ascultai.
1820
Trad de Petre Solomon
[Sheley, Prometeu
descătuşat, EPL (bpt), 1965]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu